miercuri, 30 iulie 2014

MIŞCAREA ANTIMAFIE CONTINUĂ PROTESTELE!



Reprezentanţii Mişcării Populare Antimafie au hotărît să nu piardă timpul în zadar în petrecerea acţiunilor de protest în faţa sediului reşedinţei preşedintelui şi să informeze toată populaţia Republicii Moldova despre situaţia creată.                                                                                  Astfel,  după mai multe încercări nereuşite de a amplasa un cort în semn de dezacord cu hotărîrea preşedintelui Nicolae Timofti privind oferirea distincţiilor înalte de stat politicienilor cu reputaţie proastă, Sergiu Mocanu împreună cu reprezentanţii Mişcării Populare Antimafie au decis că amplasarea acestora va avea loc pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în diferite regiuni ale ţării.
Reamintim, că la 24 iulie, Nicolae Timofti a oferit mai multe distincţii.În lista persoanelor care au fost decorate cu Ordinul Republicii,  Ordinul de Onoare, Gloria Muncii şi Medalia “Meritul Civic” s-au putut regăsi mai multe personae aflate la guvernare care de-a lungul activităţii sale au fost bănuiţi de nenumărate ori în activităţi de corupţie, spălare de bani şi implicarea în scheme frauduloase precum Vlad Plahotniuc ex-prim-vicepreşedinte al Parlamentului, Andrei Usatîi, ministru al Sănătăţii etc.


marți, 29 iulie 2014

Uniunea Economică Eurasiatică– o cale efectiva de dezvoltare?







La 29 iulie, a avut loc Conferinţa Internaţională cu genericul: „Eurasia – o cale efectivă de dezvoltare”, în formatul unei teleconferinţe cu Moscova – Tbilisi – Erevan şi Chişinău.
La discuţii au participat reprezentanţi ai instituţiilor şi autorităţilor publice, experţi şi reprezentanţi ai ONG-urilor.
Tema conferinţei a ridicat întrebări privind perspectivele cooperării cu Uniunea Economică Eurasiatică, precum şi consecinţele ce urmează să apară pentru economiile ţărilor, care au semnat deja Acordul de Asociere cu UE.
Participanţii evenimentului şi-au exprimat nemulţumirea faţă de dorinţa persistentă a forţelor externe de a "dilua" imaginea  pozitivă a Rusiei, specificînd că este necesară o influenţă infomaţională în acest spaţiu.
“Sectorul agrar al Republicii Moldova, care cîştiga înainte din exportul merelor şi vinului, acum poate fi consierat falit. După introducerea de către Uniunea Europeană a unor cerinţe înalte faţă de calitatea produselor exportate dar şi refuzul Federaţiei Ruse de a importa produsele moldoveneşti, cantitatea merelor exportate va scădea de 5 ori". Despre acest fapt a menţionat  liderul mişcării sociale "Patria - Uniunea Eurasiatică" Igor Tulyantsev.
Uniunea Economică Eurasiatică, promovează dezvoltarea economică făcînd abstracţie de la situaţia politică. Aceasta este ideea de bază care a fost expusă şi susţinută de majoritatea participanţilor conferinţei.

luni, 28 iulie 2014

Şi-au asumat răspunderea şi pentru schemele ilegale?





La 22 iulie, Guvernul Leancă a adoptat proiecte de legi pentru care şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului, în scopul promovării unor scheme ilegale prin care urmează să aibă loc spălarea banilor din bugetul statului în sumă de un milliard de lei anual.
Despre acest lucru a declarat într-un briefing de presă, Veaceslav Ioniţă, deputat din partea fracţiunii PLDM, Președintele  Comisiei Parlamentare pentru Economie, Buget și Finanțe. Conform celor menţionate de acesta, majoritatea proiectelor din pachetul de legi au fost analizate de comisie însă nu au reuşit să fie adoptate din cauza blocarii acestora de unii membri ai coaliţiei.
Președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanțe a menţionat că astfel de scheme se conţin în majoritatea proiectelor de legi adoptate, sub pretextul integrării europene.
La rîndul său, Valeriu Streleţ, preşedintele fracţiunii PLDM a menţionat că nu cunoaşte motivul organizării conferinţei de presă de către colegul său de partid, Veaceslav Ioniţă.
Streleţ a menţionat că pachetul de asumare a răspunderii, a fost un pachet discutat de către toată coaliţia pro-europeană, coordonat cu toţi partenerii noştri de dezvoltare, condiţionat de reprezentanţii UE la Chişinău, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional care au urmărit cu atenţie evoluţia proiectelor de legi respective.
Reamintim ca la 22 iulie, guvernul Leancă şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului pentru adoptarea unui pachet de legi, 11 la număr care se afla în comisiile parlamentare dar care nu au fost incluse în ordinea de zi. Prim-Ministrul  a menţionat că în mare parte, proiectele de legi, nu trecusera în Parlament, din cauza blocării acestora de către Veaceslav Ioniţă, Președintele Comisiei Parlamentare pentru Economie, Buget și Finanțe, deputat din partea fracţiunii PLDM.