Cu acest generic, Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte, a
susţinut astăzi o conferinţă de presă. Aceasta susţine că, în pofida
deficienţelor existente în legislaţia şi practicile electorale constatate de
către organizaţiile naţionale şi internaţionale, actuala legislatură a
Parlamentului nu a reuşit să adopte măsuri concrete pentru depăşirea
problemelor sistemice cu care se confruntă acest domeniu.
Avînd în vedere faptul că, pînă
la sfîrşitul sesiunii curente a legislativului au mai rămas doar 5 zile, în
contextul campaniei „Numărătoarea inversă a angajamentelor nerealizate ale
Guvernării: 7 zile – 7 priorităţi”, Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi
Corecte solicită Parlamentului Republicii Moldova să includă în ordinea de zi
şi să adopte în regim de urgenţă următoarele proiecte de lege pentru a elimina
riscul repetării acestor probleme în cadrul campaniei electorale pentru
alegerile Parlamentare din 30 noiembrie 2014.
Membrii organizaţiei au făcut
referire la cîteva proiecte de legi ce se necesită a fi adoptate:
-
Proiectul
de lege nr.296, privind reformarea sistemului de finanţare a partidelor
politice şi a campaniilor electorale. Coaliţia consideră că, tergiversarea acestui proiect de
lege nu este justificată ci denotă mai curînd lipsa voinţei politice a
partidelor politice aflate în Parlament. Acesta, a parcurs multiple consultări
publice la nivel naţional şi internaţional, are avizul Comisiei de la Veneţia
şi ţine cont de recomandările Grupului de State contra Corupţiei (GRECO), oferind
soluţii concrete pentru problemele existente în acest domeniu. Astfel, legea
respectivă trebuie să reducă influenţa nedorită a banilor în politică prin
diminuarea plafonului donaţiilor şi lărgirea bazei de donatori/diminuarea
influenţei donatorilor mari, să ofere organelor competente atribuţii suficiente
de control şi sancţionare a partidelor politice şi a concurenţilor electorali
în cazul nerespectării regimului de finanţare precum şi să garanteze
transparenţa finanţării acestora.
-
Proiectul
de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative în vederea
armonizării legislaţiei naţionale la prevederile Legiinr.5-XVI din 9 februarie
2006 cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Asigurarea egalităţii de gen reprezintă un angajament
asumat la nivel naţional şi internaţional de către Republica Moldova prin
semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, a Convenţiei ONU asupra
eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei şi asumarea Obiectivelor
de Dezvoltare ale Mileniului, precum şi prin Programul de activitate al
Guvernului pentru anii 2013-2014 „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie,
Bunăstare” şi Planul Naţional de acţiuni în Domeniul Drepturilor Omului
2011-2014.
-
Proiectul
de lege nr.240 pentru modificarea şi completarea Codului Audiovizualului. Coaliţia solicită Parlamentului adoptarea în procedură de
urgenţă a proiectului de lege pentru modificarea Codului Audiovizualului în
scopul asigurării transparenţei proprietăţii radiodifuzorilor şi investirea
Consiliului Coordonator al Audiovizualului cu atribuţii de control real privind
declararea proprietăţii în mass-media şi cu responsabilităţii pentru limitarea
concentrării proprietăţii în acest domeniu.
Reamintim că săptămîna trecută, CNP, Consiliul ONG, Coaliţia
Alegeri Libere şi Corecte, Alianţa Anticorupţie au pornit o campanie de
înştiinţare a Parlamentului şi
Guvernului privind necesitatea urgnetării adoptării unor proiecte de legi
importante pentru Republica Moldova, cu tematica: „Numărătoarea inversă a
angajamentelor nerealizate ale Guvernării: 7 zile-7 priorităţi”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.