luni, 23 iunie 2014

“Civilizaţia ortodoxă şi lumea modernă”




Astăzi, 23 iunie, a avut loc conferinţa ştiinţifică internaţională cu genericul: “Civilizaţia ortodoxă şi lumea modernă”,eveniment organizat de către Partidul Socialiștilor din Republica Moldova.
La conferinţă au participat: Igor Dodon – liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; Ceban Ion - deputat al Parlamentului RM; Alekseev Valerii – consilier de rangul doi a Federaţiei Ruse, Eminenţa sa Savva – arhiepiscop de Tiraspol şi Dubăsari, Reverenţa sa Markel – Episcop de Bălţi şi Făleşti, Epifanova Olga – deputat a Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Nazaria Serghei – preşedintele asociaţiei Pro-Moldova şi alţi invitaţi de onoare, din Republica Moldova, Federaţia Rusă, Ucraina, Serbia şi Bulgaria.
În cadrul discuţiilor, liderul PSRM a menţionat că : „Actualmente, societatea moldovenească are nevoie acută de un sprijin suplimentar din partea Bisericii. Oamenii au pierdut scara valorilor şi reperele corecte în viaţă, politicienii s-au vîndut lui Mamona, cînd autorităţile aprind lumina verde pentru paradele gay-ilor şi liberalismului pervers, apare un risc real pentru degradarea morală completă a tineretului nostru. Sîntem nevoiţi să cerem ajutorul Bisericii.
Venim să cerem Bisericii nu doar un sfat, ci să-i adresăm şi un apel de a manifesta voinţa necesară pentru a riposta renegaţilor morali, care şi-au imaginat că pot face cu ţara tot ce şi-ar dori. Îi îndemnăm pe preoţi să vină nu doar cu un cuvînt, ci şi cu fapte reale. Deseori, oamenii au nevoie de cuvinte de povaţă, dar există, în istorie, momente cînd societatea are nevoie de exemple prin acţiuni. Nu ştiu cine ar putea, în ziua de astăzi, să fie pentru oameni un exemplu mai vrednic decît slujitorii Bisericii”.
Eminenţa sa Savva, a menţionat că: “Pentru fiecare credincios, timpul de acum este o provocare care trebuie confruntată. Numai împreună putem educa în mod corespunzător tânăra generație păstrînd tradițiile și valorile Ortodoxiei. Dumnezeu este cu noi, așa că eu cred că vom fi capabili să rezistăm”.
„Aproape toate canalele televizate din Moldova, în unison, ne vorbesc despre părţile pozitive ale integrării europene iar toți cei care avertizează asupra pericolelor integrării, sunt numiţi separatiști. Toți cei care luptă pentru valorile spirituale și o viață mai bună pentru oamenii din Moldova, sunt consideraţi dușmani. Uniunea Europeană, ne promite libertate, toleranță și egalitate, însă totul nu este decît o minciună! Adevărata Europă răspîndeşte incestul, homosexualitatea și lesbianismul! Pentru ei, aceasta este normă, dar pentru noi, perversiune sexuală!", a adăugat în discursul său, Reverenţa sa Markel – Episcop de Bălţi şi Făleşti.
Alekseev Valerii a specificat că: „Vestul, reprezentat de Uniunea Europeană,  arată o atitudine negativă față de Rusia și credința ortodoxă. Oficialii europeni doresc să slăbească autoritatea Rusiei, distrugînd relaţiile de cooperare cu țările prietene, de religie ortodoxă”.
În încheiere, liderul PSRM, a menţionat că: „Astăzi, apărarea valorilor tradiţionale şi ortodoxe este consonantă cu apărarea societăţii noastre de discordie şi degradare. Acest moment ar trebui să ne dea un plus de încredere în aspiraţiile noastre şi un plus de perseverență în eforturile noastre”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.